Ce cariere visau să aibă copiii din România anilor '90

Fotografie via Wikimedia

„Când mă fac eu mare, o să rup norii." Ăsta era refrenul favorit în copilărie al puştilor din generaţia mea, în anii '90. Pe vremea aia, oameni serioşi erau considerați inginerii, doctorii, profesorii, avocaţii şi popii. Niciun copil nu visa că, peste vreo 20 de ani, va fisocial media contributor, web developer sau alte joburi din astea împachetate în titluri hipstereşti, care nu lămuresc pe nimeni: „Adică, ce faci mai exact?". E adevărat, nici anii ăia, limitaţi tehnologic, nu te ajutau prea mult. Și nici părinţii, care îţi ţipau în timpan: „Învaţă, naibii, şi tu o meserie!".

Când am intrat la liceu, maică-mea îmi spunea să-mi scot gărgăunii din cap şi să mă gândesc ce o să fac după. La facultate, existau deja trenduri noi şi exotice în materie de meserii. Limbile Străine erau prima opţiune pentru fete, deşi toate puştoaicele din anii ăiavisau în secret să ajungă prezentatoare de ştiri, o chestie super-mega-cool prin anii 90.Sau, şi mai tare, creatoare de modă.

DACĂ ERAI O TIPĂ BOEMĂ, VISAI SĂ PREZINȚI ȘTIRILE SAU SĂ CREEZI ȚOALE

Autoarea (cea cu maimuța în brațe) visa să se facă creatoare de modă

Pe mine, presa şi mirajul televiziunii mă lăsau rece prin adolescenţă, însă ţoalele după care am tot jinduit păreau să fie menirea mea. „Dacă nu le pot cumpăra, o să le creez! ", mă gândeam. OK, recunosc. Mai era și faptul că umbla pe la noi în oraş un tip foarte mişto, student la Design, care părea picat dintr-un clip al ălora de la Red Hot Chili Peppers, în nişte ţoale de genul celor pe care ţi le trimitea mătuşa din America. Dacă aveai vreuna.

Am trăit cu visul ăsta aproape toată adolescenţa mea, în timp ce maică-mea trăia cu al ei: Facultatea de Litere, pe care mi-o recomdanda insistent. Mă visam, aşadar, Coco Chanel şi-acum lucrez în presă. Nici măcar la rubrica de modă, ca să aibă cumvalegătură cu visul meu, dar tot e bine.

Singura frustare este că-mi lipseşte presa aia pe care am cunoscut-o eu prima dată, în anii '90, unde lucrai o săptămână pentru un articol de câteva rânduri. Știi tu, ca-n filmulSpotlight. Era o presă mai rudimentară, dar mai boemă, omorâtă acum de împărăţiaonline-ului şi cu jurnaliști care se confundă cu corporatistul ăla la cămaşă, mâncător de covrigi şi la fel de creativ ca originalitatea hainelor sale. În fine, încerc să fiu mai mult ziarist şi mai puţin funcţionar de presă cu program de opt ore.

Cât încă îmi iese, mă bucur că n-am avut curaj să dau la Design, din cauza inumanei probe de geometrie, și m-am aruncat cu capul înainte spre Jurnalism. Asta în ciuda avertizării alor mei, c-o să mor de foame, angajată pe la vreo fiţuică de doi lei.

MULȚI VISAU SĂ DEVINĂ AVOCAȚI, DOAR CĂ ERAU PUȚINE LOCURI LA FACULTĂȚILE DE DREPT

Cum nu mor de foame, că mănânc puţin de felul meu, aş zice că nu m-am ratat. Dar amcerut și alte păreri, de la alți oameni din generaţia mea, ca să aflu ce s-a ales de visele lor .

Nicoleta, spre exemplu, e o tipă care lucrează azi în branşă cu mine şi care, pe alocuri, a avut aspiraţii asemănătoare cu ale mele. Până la un punct:

„Când eram mică, mă visam doctoriţă, la fel ca 90 % dintre copii. Îmi cumpărase mama un stetoscop din plastic şi nu mă mai dezlipeam de el. Bunica îmi croise chiar şi un halat. Apoi, în anii '90, mă visam mare creatoare de modă. Mama Zina e de vină. Avea o rubrică într-o revistă pentru femei şi ţin minte că aveam caiete întregi de schiţe şi modele de rochii, pe care i le-am trimis prin poştă. Femeia mi-a şi răspuns și m-a încurajat că sunt pe drumul cel bun.

Mai apoi, mă visam avocat. Chiar am învăţat gramatică şi istorie, timp de doi ani,ca să iau examenul de admitere la Facultatea de Drept din Sibiu. N-am intrat. Aşa că m-am supărat şi am zis că vreau ceva exotic. Am intrat la Jurnalism. Şi fac asta de atunci. Şi îmi place. Cred că m-aş fi plictisit teribil ca medic sau avocat, deşi, sigur, aş fi avut mai mulţi bani, poate case și maşini..."

PĂRINȚII TE VOIAU DOCTOR, TU TE VISAI SUPER EROU SAU ACTOR ÎNTR-UN FILM CU BRAD PITT

Am vorbit și cu medicii de azi, ca să aflu dacă asta și-au dorit să ajungă încă din adolescență. Andreea e o tipă care, spre deosebire de Nicoleta, nu era atât de impresionată de stetoscop. Ea se visa mai degrabă artistă şi asta a şi ajuns, dar în cabinetul ei.

„De când mă ştiu, mi-am dorit să fiu actriţă, şi nu oricum, ci la Hollywood. Chiar am primit, odată, o felicitare de la o colegă, în care asta îmi ura: să-mi îndeplinesc acest vis, de a fi actriţă. Totuşi, pe parcursul anilor, am avut şi alte opţiuni. Voiam să fiu în slujba dreptăţii şi să mă fac avocat, dar cum în filme avocatul apăra şi băieţii răi, am zis că procuror ar fi o variantă mai bună. La un moment dat, mi-a plăcut geometria şi am zis că e de ajuns ca să mă fac arhitect.

Au fost însă momente, mai ales când cineva din casă se accidenta sau se îmbolnăvea, când simţeam că menirea mea este să devin medic, ceea ce s-a şi întâmplat. De fapt, mai degrabă aşa a fost conjunctura, tatăl meu fiind, de asemenea, medic şi fiindu-mi familiar acest mediu. Deşi mi-am făcut alegerea în privinţa carierei, am vrut să văd dacă am, totuşi, star material şi m-am dus la un curs de actorie. Una peste alta, e bine că m-am făcut doctor, că talent am descoperit că nu prea era."

pentru continuare CLICK AICI!

Daca ti-a placut, distribuie acest material!

sursa: vice.com