luni, 18 iulie 2016

Imigranții au făcut scandal în Ungaria. Imigranții au ajuns la spital în Ungaria


Proastă idee din partea imigranților cazați în centrul de primire aflat la Kiskunhalas, în sudul Ungariei. Aceștia au început să facă scandal ieri seară (17 iulie), dar au uitat că ungurii nu sunt genul de oameni care să accepte orice și mai mulți imigranți recalcitranți au ajuns la spital. 

Potrivit lui Gyorgy Bakondi, consilierulul de securitate națională al prim-ministrului ungar Viktor Orban, în jur de 20 de migranți — algerieni, sirieni, pakistanezi și mongoli — au început o bătaie în jurul orei 18:00, în care s-au implicat apoi alți 200.  Autoritățile din Ungaria au detașat la fața locului 200 de polițiști, ca să fie număr egal. 

Nouă persoane au suferit răni ușoare, opt dintre ele fiind internate în spitalul din localitate, a precizat Bakondi conform Agerpres. În centrul de la Kiskunhalas s-au mai semnalat incidente în ultimele săptămâni, a adăugat responsabilul, fără alte detalii. Mai mult de un milion de refugiați au tranzitat prin Ungaria în cursul anului trecut, pe principala rută terestră de migrație dinspre Orientul Mijlociu spre Europa. 

Fluxul s-a redus după ce Ungaria a construit un gard din sârmă ghimpată de-a lungul frontierelor cu Serbia și Croația. Migrația rămâne însă un subiect fierbinte în Ungaria, care se pregătește în această toamnă pentru un referendum cu privire la cotele obligatorii de relocalizare de refugiați între statele UE.









sursa: http://sokant.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu