luni, 18 iulie 2016

Copiii abandonați, vânduți ca la piață din instituțiile statului. Declarații oficiale


După ce întreaga Românie a fost scandalizată de sclavii descoperiți în Argeș, un alt caz stă să explodeze. Este vorba vânzarea unor copii abandonați care erau în grija statului, în centrele de plasament. Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, spune că sunt suspiciuni despre astfel de fapte în zona de sud-est a României. Numai anul trecut, 1.555 de copii au ajuns în grija statului, dar nu se poate estima acum câți dintre ei au fost traficați. Serviciul Român de Informații a intrat pe fir, dar publicul nu poate avea acces la informările făcute. 

Declaraţiile şocante vin la aproximativ două săptămâni după ce şapte angajaţi ai Complexului de Servicii Sociale Sfânta Maria, din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 1, au fost arestaţi preventiv de Tribunalul Bucureşti. Ei sunt acuzați de infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului, abuz în serviciu şi delapidare.

„Din păcate am încă nişte cazuri în zona de sud-est a țării unde există suspiciuni de trafic de persoane și prostituție legate de instituțile care găzduiesc copiii în numele statului. E vorba de instuții ale statului în care este suspiciunea că a fost trafic de copii, instituții de protecție. (…) Sunt mai multe instituții, cel puțin 4-5 instituții unde se fac anchete”, a spus Pîslaru la Digi 24.

Oficialul a precizat că astfel de anchetele au fost declanșate în luna mai, iar în cadrul acestor investigații deja au fost ridicate persoane de la o astfel de instituție din București. Ministrul Muncii a mai precizat că a primit aceste informații de la serviciile secrete în luna mai, când a preluat mandatul. În acest moment, există anchete în desfășurare în patru sau cinci orfelinate ”din sudul țării”.

Dragoș Pîslaru a făcut dezvăluirea în contextul unei discuții despre cazul de sclavie de la Berevoești. Ministrul spune că acest caz de exploatare umană nu este unic și există și alte locuri din țară unde, de ani de zile, au loc abuzuri care nu sunt demascate, pentru că, pe de o parte, românilor „nu le place să se privească în oglindă”, iar pe de altă parte, e convenabil ca asistații sociali să fie o „masă de manevră”. Nu în ultimul rând, se întâmplă aceste lucruri și pentru că sistemul de asistență socială din România este centrat pe beneficii, și nu pe servicii și, exact ca și sistemul de sănătate, este atins de corupție.










sursa: http://sokant.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu